Câteva observații după un sejur timișorean

 Zilele trecute am fost nevoit să stau în Timișoara pentru o scurtă perioadă de timp. Deși aproape, până acum nu am avut ocazia să observ orașul într-o manieră atât de detaliată. În familie am avut un fel de tradiție ca o dată pe an să vizităm, dar totul se petrecea cumva pe fugă. Iar din 2021 nu am mai ajuns deloc.

Iar aceste câteva zile mi-au permis câteva drumuri mai lungi pe străzile cele mai bogate în arhitectură. Au fost și unele expoziții ce au ținut de istoria orașului, dar programul meu nu a fost suficient de lejer cât să-mi permită și participări în acea parte.

Firește gândul m-a dus înapoi la Arad, oricât de fascinant era orașul bănățean. Probabil comparațiile sunt de prisos, ar putea spune unele persoane. Timișoara este deasupra în cam toate domeniile. Aradul e cu recordurile, cu prima dată, și apoi Timișoara ne-a depășit.

O fi așa, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm la o parte Aradul. Este un oraș cu potențial cultural, iar reîmbrăcarea clădirilor cu fațade viu colorate oferă șansa creșterii atractivității. Nu putem avea ce are Timișoara, dar Aradul ar putea să dezvolte ceva interesant. Dar asta ține de alți factori de decizie. În continuare aș vrea să spun lucrurile pe care le-am apreciat la Timișoara și care cred că ar putea fi implementate și în Arad.

Mai îngrijit. În general, pentru că sunt și excepții, dar mi-a plăcut ordinea de acolo. Clădirile, mai ales cele nou renovate strălucesc de-a dreptul. Trotuarele sunt suficient de curate și spațiul verde este toaletat.

Mult mai verde. Aici nu putem câștiga dar nu pot să nu menționez cât de splendidă este plimbarea prin centru, mai ales în aceste zile de toamnă. Nici măcar nu trebuie să intri în parcuri și ești întâmpinat de priveliștea copacilor aurii gata să-și scuture frunzele.

Mult mai pietonal. Alt punct slab al Aradului. Timișoara are zone întregi în care (teoretic) nu vezi picior de mașină. E minunat. Poți admira clădirile, poți face promenadă la umbra monumentelor, poți servi mâncare sau o gustare dulce. Poți organiza evenimente sau tururi fără să te uiți peste umăr de teama vreunui șofer grăbit.

Mai compact arhitectural. Ceea ce face diferența între cele două orașe este diversitatea stilistică. S-ar putea să mă înșel, dar în Arad poți găsi mai multe inovații, chiar dacă sunt mai rare. La Timișoara s-au construit sectoare întregi într-o perioadă scurtă urmând aceleași trenduri. Mult baroc, secession, puțin neoclasic, vile interbelice. Aradul e mai mic, dar mofturile proprietarilor colorează orașul cu tușe insolite.

Mai baroc. Timișoara câștigă la capitolul vechime. A fost aleasă drept reședință administrativă de habsburgii care au ajuns în Banat așa că a primit și monumente de mari dimensiuni. Barocul e la el acasă. În Arad, cât de puțin am avut, s-au făcut eforturi să fie pus la pământ. Nu din vreo conspirație, mai degrabă din neștiință și profit. Dar situația nu cred că e dincolo de limita disperării.

Mai înalt, mai decorat. O dată cu trecerea timpului, Timișoara s-a tot dezvoltat. Dă impresia de oraș mare, cu clădiri ce ating cerurile. Iar aceste palate de raport sunt înzorzonate în fel și chip. Și grație celor ce iubesc trecutul, sunt restaurate și gata să fie sorbite din priviri de către turiști, atât români, cât și străini. Aradul e mai mic, cu mai puține clădiri de nivel înalt, dar suficient de atractive pentru a fi evidențiate.

Mai multe evenimente. Nu am urmărit încrengătura culturală, dar acolo se găsește un întreg ecosistem de comunicare între public și specialiști. Pe lângă muzee și alte instituții, mai sunt și organizații de promovare. Heritage of Timișoara a făcut o treabă fenomenală în a pune în valoare patrimoniul și organizează veritabile festivaluri ale arhitecturii, cum a fost cel recent care a avut în atenție arhitectura barocă a orașului.

Mai multă cercetare. I-am menționat deja, dar HoT au readus la viață nume uitate vreme de generații. Și le-au pus la dispoziția cititorilor, români și nu numai. Există reviste dedicate arhitecturii timișorene, site-uri, semne de atenționare la fața locului. O întreagă infrastructură ce aduce în atenție Belle Epoque-ul de pe Bega și moștenirea sa de piatră.

Aceasta a fost o comparație nu din ranchiună, nici din invidie. Bine, poate puțină invidie. Pentru că și noi avem, dar am rămas în urmă. Doar gândiți-vă cum ar fi arătat Aradul cu o cetate restaurată pentru turism și centru al vizitării orașului. Sunt multe scenarii what if, dar așa cum ne învață istoria, mama inovației este de multe ori furtul, sau spus mai elegant, împrumutul. Nimeni nu judecă pe cel care vede un lucru bun la vecini și-l implementează la el acasă. 

Ps. Toate fotografiile sunt făcute de mine. Majoritatea sunt din timpul acestor zile, unele sunt mai vechi pentru că nu am fost într-o vacanță, doar am profitat de timpul petrecut în Timișoara