Postări

Se afișează postări din octombrie, 2025

Câteva observații după un sejur timișorean

Imagine
  Zilele trecute am fost nevoit să stau în Timișoara pentru o scurtă perioadă de timp. Deși aproape, până acum nu am avut ocazia să observ orașul într-o manieră atât de detaliată. În familie am avut un fel de tradiție ca o dată pe an să vizităm, dar totul se petrecea cumva pe fugă. Iar din 2021 nu am mai ajuns deloc. Iar aceste câteva zile mi-au permis câteva drumuri mai lungi pe străzile cele mai bogate în arhitectură. Au fost și unele expoziții ce au ținut de istoria orașului, dar programul meu nu a fost suficient de lejer cât să-mi permită și participări în acea parte. Firește gândul m-a dus înapoi la Arad, oricât de fascinant era orașul bănățean. Probabil comparațiile sunt de prisos, ar putea spune unele persoane. Timișoara este deasupra în cam toate domeniile. Aradul e cu recordurile, cu prima dată, și apoi Timișoara ne-a depășit. O fi așa, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm la o parte Aradul. Este un oraș cu potențial cultural, iar reîmbrăcarea clădirilor cu fațade viu co...

Casa Națională, un simbol uitat

Imagine
                         Secolul al XIX-lea a fost numit de mulți cercetători ai istoriei drept secolul națiunilor. Parcă pentru a dovedi corectitudinea acestui supranume, chiar la jumătatea sa a fost declanșată cea mai mare revoltă a popoarelor împotriva sistemelor opresive în care au fost închise de lideri autoritari și forța armată. Europa centrală, de est și de sud era apăsată sub povara medievală a ordinii imperiale. Marele regat polonez a fost tocat de Rusia care înainta asemenea unui tăvălug înspre Balcani. Mare parte din centru se afla sub conducerea dinastiei din Viena, iar Balcanii au trăit generații întregi sub biciul pașalelor. Sub impulsul violentei Revoluții franceze din 1789 și a domniei militariste a lui Napoleon acea ordine a început să tremure. Totul a început cu Imperiul Otoman, omul bolnav al Europei. Serbia a fost printre primele țări care au devenit independente. Mai târziu, Grecia și-a recuperat fiin...

Povestea cu două ziare arădene

Imagine
  Istoria ziaristicii arădene este îndelungată și complicată. Oamenii aveau nevoie să citească informația cea mai proaspătă și valoroasă, iar oferta a fost pe măsură. Arădenii erau conectați la cotidienele de largă circulație din Imperiul Austriac, România și alte țări. În același timp, producția locală a înflorit începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea. Ziarele suplineau nevoile locuitorilor indiferent de naționalitatea lor. În limba germană au existat titluri succesoare începând cu Arader Kundschaftblatt (1837-1848) apoi Arader Zeitung (1852-1875) și Arader Tageblatt (1875-1918). Presa de limba maghiară s-a remarcat în primul rând prin cotidianul Aradi Kozlony în perioada 1885 și până în 1940, dar și prin ziarul Arad es videke (1880-1919) la care a lucrat pentru o scurtă perioadă scriitorul Gardony Geza. În ceea ce privește populația românească, au existat inițiative legate de instituția Preparandiei și Seminarului teologic ortodox care au avut un succes mai degrabă ...