Un mic detaliu arhitectural leagă Aradul de Oradea
Aradul a fost în perioada de dinaintea Primului Război Mondial un centru economic important, permițând îmbogățirea unei întregi clase de noi antreprenori. Printre aceștia, cei mai cunoscuți sunt cei din familia Neuman și cei din familia Andrenyi, remarcați mai ales prin clădirile de patrimoniu construite la comanda acestora.
Aceste două familii, și nu numai, au devenit suficient de prospere încât să-și poată extindere afacerile în alte orașe, dincolo de hotarele Aradului. Mărturie stă și un depozit aparținând familiei Andrenyi și care se găsește în București, în apropiere de Șoseaua Viilor. Astăzi, nu mai poartă nimic din șarmul său original, dar clădirea încă stă în picioare.
Pentru scopul articolului aș vrea să vorbesc despre o clădire care a aparținut aceleiași familii, dar care este situată mult mai aproape de noi, în Oradea. Specificul negoțului efectuat de către familia arădeană se regăsea în domeniul fierului, deși nu era limitat doar la aceasta. În Arad avem ca mărturie cele două depozite de pe strada Unirii, dovadă a capitalului de care dispuneau aceștia. Fără să mai punem la socoteală marele antrepozit de pe Calea 6 Vânători.
Ca orice afacere respectabilă și prosperă, familia Andrenyi a făcut pasul mai departe, deschizând reprezentanțe dincolo de hotarele Aradului. Despre cea din București, articolul nu detaliază mai multe referitoare la momentul construirii, dar despre cea din Oradea reiese un mic amănunt interesant ce poate fi observat doar la o cercetare atentă cu ochiul liber, metoda care a dat naștere acestui articol.
Clădirea se regăsește în apropierea parcului 1 Decembrie puțin înainte de intrarea în Piața Unirii, având o fațadă îndreptată spre promenada râului Criș. Așezat pe banca din stația de tramvai am putut urmări formele clădirii mai atent, făcând o conexiune care ar putea fi o coincidență, sau ceva mai mult.
Privind la cupola piramidală ce dă în strada Independenței am fost cuprins de un sentiment de deja vu care nu-mi dădu pace. Era ceva familiar la acea structură care era destul de deosebită. Și în aceeași clipă mi-am dat seama cu ce seamănă atât de bine acoperișul: cu cel al Palatului Cultural din Arad.
De la simpla părere bazată pe ceea ce vede ochiul am pornit să văd ce ne arată sursele istorice având în vedere că în ceea ce privește orașul Oradea există volume întregi care tratează arhitectura clădirilor de patrimoniu.
În cartea care tratează moștenirea arhitecturală a lui Ferenc Sztarill îl găsim drept proiectant al Magaziei de Fier Andrenyi, splendidul palat de pe malul Crișului care era în același timp locuință dar și spațiu de desfacere a mărfii. Ce ne interesează în primul rând este cronologia. Autorul vorbește despre două planuri ale clădirii înaintate Primăriei din Oradea. Unul din anul 1911 și unul din anul 1913.
Aici găsim și o controversă interesantă pentru că există diferențe semnificative între cele două planuri, unele care țin de structura și siguranța clădirii, cum ar fi deschiderea unui spațiu unde trebuiau să fie stâlpi de rezistență în zona unde astăzi se găsește un restaurant. Cu toate acestea, palatul este construit ca atare, inclusiv cu acel turn piramidal.
Lucrurile devin interesante dacă revenim la Palatul Cultural din Arad. Realizat după planurile lui Szantay Lajos, a necesitat un efort financiar semnificativ. Șantierul se deschide în anul 1910, o perioadă efervescentă pentru urbea de pe Mureș. Se construiește accelerat, în toate colțurile orașului. Din acest motiv lucrările înaintau încet și cereau mulți bani. Însă, la jumătatea anului 1913, clădirea era finalizată așa cum o putem vedea cu ochii noștri.
Cu aceste informații putem face o presupunere care nu ar fi atât de departe de adevăr. Având în vedere că Andrenyi era originar din Arad și probabil a văzut cu proprii săi ochi Palatul Cultural, în construcție sau în schemă, e departe de adevăr să presupunem că a dorit ceva similar pentru clădirea sa proprie din Oradea? Sau poate că însăși Sztarill a fost inspirat de Szantay și a dorit să preia forma pentru proiectul său. Ne lipsesc micile detalii care ar lega mai bine cele două monumente. Luni și zile care ar arăta exact momentul finalizării construcției.
Este util să aruncăm o privire asupra versiunii respinse. În cartea lui Mircea Pașca găsim o reproducere a schiței inițiale a lui Sztarill. O clădire cu o fațadă clasică, puțin asemănătoare cu cea din proiectul propus în 1913. Cupola impozantă poate fi un motiv pentru modificarea proiectului, costul fiind prohibitiv.
Rămâne întrebarea: ce și cine a hotărât să producă al doilea proiect? De ce s-a ales o versiune tipică arhitecturii Art Nouveau? Introducerea turnului piramidal izvorăște dintr-o dorință sentimentală sau e pur și simplu un artificiu arhitectural?
Firește, mai există și o altă ipoteză la fel de plauzibilă, poate chiar mai mult decât celelalte două. Pur și simplu forma să fie una tipică pentru arhitectura Art Nouveau în ambele orașe din câmpia Crișanei, iar Szantay și Sztarill să fi fost tributari unei particularități care nu țin de o competiție prietenească între doi arhitecți desăvârșiți.
Folosindu-mă de aceeași „metodologie” vizuală am verificat celelalte palate din Arad și niciunul nu are aceeași formă specifică. Voi mai verifica în continuare și dacă voi găsi o a treia clădire care împărtășește aceleași particularități voi accepta că teoria mea a fost doar atât, un exercițiu creativ ajutat de o coincidență neașteptată.
Bibliografie
https://www.simplybucharest.ro/?p=35357; despre depozitul Andrenyi din București
Pașca, Mircea. Arhitectul Ferenc Sztarill la Oradea, Argonaut, 2019
—, Palatul Cultural. Album monografic, Mirador, 2019
Comentarii
Trimiteți un comentariu