Marchizele orașului Arad
Acesta este genul de articol care trebuie să înceapă cu fraza: Corectați-mă dacă greșesc. E scris mai degrabă din entuziasm și curiozitate decât din pricepere savantă. Însă, cred că miezul este suficient de adevărat încât să merită expunerea publică.
Totul a plecat de la o carte apărută la începutului anului la editura Vremea. Se numește Marchizele, bijuterii ale caselor bucureștene scrisă de către doamna Irina Dimiu. Am cumpărat-o de îndată ce am văzut-o într-o librărie și am citit-o. E o operă de bază pentru studenții și cei interesați de mărunțișurile arhitecturii și istoriei artei.
Firește se concentrează pe orașul București, pe palatele cu marchize splendide cum ar fi Palatul Cantacuzino sau Palatul Suțu și multe alte zeci de marchize răspândite în arealul orașului vechi, cel încă necălcat în picioare de progresul arhitecturii.
Ne putem întreba ce înseamnă o marchiză? Pe scurt și fără pretenții savante, o marchiză este o copertină din metal și sticlă al cărui rost era protejarea musafirilor și gazdelor împotriva intemperiilor. Desigur, e o simplificare aproape grotescă, dar pentru mai multe detalii recomand lectura cărții. Pentru că nu despre asta vreau să scriu.
La fel ca în multe situații, când apar astfel de informații, primul meu gând devine: dar în Arad nu avem? E demn de menționat că fenomenul marchizelor ține mai degrabă de epoca Belle Epoque și de arhitectura franceză a epocii deși exemple se găsesc și în realizări Art Nouveau, chiar Art Deco. Iar clădiri de inspirație franțuzească găsim în zona Regatului și nu în Ardeal.
Interesantă este metoda folosită de arhitecții arădeni ai epocii. În locul unor construcții metalice și relativ perisabile, în cazul multor clădiri de patrimoniu arădene se observă așezarea unui balcon sau bow window chiar deasupra intrării principale oferind același adăpost pentru trecători și vizitatori, eliminând necesitatea unor marchize.
Totuși, nu am renunțat. Folosind metoda ochiometrică am survolat fotografii cu clădirile vechi ale Aradului. Și s-ar fi putut spune că a fost un eșec pentru că marchiza e marcă tipică pentru Regat nu pentru zona extracarpatică. Însă, există rezultate. De aici intervine critica. Pentru că nu sunt expert. Nici măcar cunoscător. Totul se bazează pe vedere nu pe știință.
Astfel, am găsit șapte clădiri din Arad care s-ar potrivi în această categorie. Asta ar trebui să însemne că acestea au avut o marchiză în proiect sau în primii ani de existență și nu a fost adăugată ulterior. De asemenea, trebuie menționat faptul că e posibil ca alte clădiri să fi avut anterior astfel de elemente, dar în trecerea timpului să se fi pierdut. E o speculație, dar una care merită făcută.
Am să le iau în ordine cronologică. Doar le enumăr pentru că nici nu aș ști ce trebuie explicat și pus în valoare. Prima clădire este fosta Cameră de Comerț a orașului construită în anul 1887 dotată la intrare cu o astfel de marchiză. În prezent aparține de Cercul Militar din Arad.
Cea de-a doua clădire despre care se cunosc mai puține lucruri e situată puțin mai departe la actualul număr 9 de pe bulevardul Decebal. În prezent este hotel, dar am citit într-o sursă pe care nu o pot regăsi în timp scurt că la origine a fost o bancă. După formă și stil, apropiat de cel neoclasic, aș zice că a fost construită undeva prin anii 1890.
O altă clădire care de asemenea ridică mai multe întrebări se află pe strada Cloșca. În prezent este sediul Camerei de Comerț a județului, originea fiind păstrată pentru cercetătorii mai destoinici. Totuși, această clădire are la ambele intrări, cea de pe stradă și cea de pe aleea Albac două marchize metalice destul de sofisticate ca design. Ca impresie generală aș spune că clădirea a fost ridicată undeva la sfârșitul anilor 1890 sau începutul anilor 1900.
Un exemplu încântător, deși lăsat în voia intemperiilor se găsește pe strada Unirii. Face parte din complexul industrial aparținând baronului Andrenyi. Din datele care se regăsesc în unele publicații, clădirea a fost ridicată în anul 1902, fiind până de curând sediu de bancă. De remarcat sunt elementele viticole, strugurii imprimați pe partea din față a marchizei, simbol al domeniului de activitate a firmei.
Revenim pe strada Cloșca, la una din cele mai splendide clădiri ale orașului care din păcate este de asemenea rămasă în adormire. Vila fostului prefect Urban Ivan ridicată în anul 1904 are la una din intrări o marchiză redusă ca dimensiuni dar care evocă bine spiritul vremii.
Probabil cel mai cunoscut edificiu dotat cu marchiză este gara orașului construită în jurul anului 1910, deși proiectantul rămâne într-un con de umbră. La intrarea principală dinspre bulevard așa cum știe fiecare pasager ce a venit sau a plecat din Arad se găsește acel umbrar din fier fasonat după moda Secession și care a supraviețuit mai bine de o sută de ani.
Rămâne ultimul exemplu care s-ar putea să fie disputat. În mod neobișnuit, acea marchiză nu se găsește la nivelul solului ci mult deasupra sa. Chiar la ultimul etaj al palatului Bohuș, edificat în anul 1913 de către Szantay Lajos. Acesta hotărăște să adauge umbreluța care avea un rol mai degrabă decorativ pe partea cu bulevardul în mijlocul bow window-ului proiectat cu îndrăzneală.
Cam atât am descoperit prin simplă analiză vizuală. Mai interesant este că versiunea simplă, o placă de beton deasupra ușii se regăsește la multe clădiri de blocuri din perioada interbelică, mergând mai departe și în perioada comunistă. Dar înainte de anii 1930, marchiza a fost mai degrabă un element rar în arhitectura arădeană.
Dacă se mai permit câteva impresii, tot bazate mai mult pe observație amatoare, trebuie remarcată apropierea clădirilor. Cele de pe Cloșca sunt practic vizavi și nu e greu de crezut că un proprietar a încercat să-l copieze pe celălalt. Celelalte trei sunt la mai puțin de cinci minute de mers una față de cealaltă. Banca, camera de comerț și antrepozitul sunt apropiate și ridicate cam în același timp. Și aici putem ghici o dorință de copiere, deși nu putem fi siguri sută la sută.
Un lucru interesant este utilizarea clădirilor. În general marchizele bucureștene sunt atașate unor case particulare. În Arad majoritatea au fost adăugate unor clădiri edilitare (bancă, cameră de comerț, gară, antrepozit), doar două fiind în mod clar intenționate de către un comanditar privat (Urban Ivan sau Bohuș).
În orice caz, ne găsim în fața unor excepții care ar trebui valorificate și păstrate. Frumusețea arhitecturală se regăsește mai ales din detalii, acelea care dispar în multe ”renovări” făcute de mântuială. Iar aceste marchize dovedesc spiritul cosmopolitan al Aradului, gustul bun al proprietarilor care nu au mers după trenduri ci au încercat să le adopte, adăugând o felie de frumos într-un oraș în care competiția pentru efort artistic era deja acerbă.
Fotografiile sunt din colecția particulară
Pentru cei care doresc să achiziționeze cartea apărută la editura Vremea:
https://edituravremea.ro/colectii/planeta-bucuresti/marchizele,-bijuterii-ale-caselor-bucurestene
Comentarii
Trimiteți un comentariu