…incepand din 1702 existau deja doua parohii in Arad: una in cetatea franciscanilor capistrani care se ocupa de credinciosii din cetate si zona sarbeasca a orasului si cea a minoritilor, care aveau grija de enoriasii germani.
Aceste drepturi ale calugarilor franciscani au fost confirmate de episcopul Cenadului, Engel, in data de 11 septembrie 1752.
In 3 aprilie 1751, in prezenta episcopului Engel, canonicului Limburg Jeno si a parohului din Újbessenyo, Vuco de Branko se pune piatra de temelie a noii biserici care va purta hramul Sfantului Anton de Padova.
Lucrarile s-au desfasurat in ritm rapid, astfel ca in octombrie 1752, sanctuarul si sacristia bisericii erau deja gata Biserica avea o lungime de 38 de m, o latime de 14 m, circa 1200 de oameni putand sa participe la slujbe.
Din fotografiile mai vechi, se poate observa ca biserica se afla pe locul unde, ulterior, s-a ridicat parte din Palatul Minoritilor.
Fratii minoriti, exemplu de credinta, abnegatie si sacrificiu
In 1715 fratii minoriti deschid o scoala elementara unde predau in limbile germana si latina, iar in 1745 infiinteaza un liceu.
Pana in 1873 au predat religie in latina si greaca clasica, limba si literatura maghiara si germana, istorie, geografie, matematica, biologie si psihologie.
Tot preotii minoriti au fost aceia care i-au condus pe cei treisprezece generali pe ultimul lor drum, in ziua de 6 octombrie 1849.
Dupa 6 ani, la 20 septembrie 1854, manastirea se-ndoliaza, odata cu plecarea in surghiun a preotilor Lakatos Ottó, Zetykó Kelemen, Csüdör Tamás, Eperjessy Aurel, Livery Dániel, alaturi de staretul Kosztka Libor, ridicati de politia austriaca. (informatii preluate de pe http://valy1970.wordpress.com/2010/09/17/istoria-aradului-catedrala-catolica/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu