Clădirile anului 1918 din Arad

 Anul 1918 a fost unul plin de evenimente atât pe plan național cât și global. A reprezentat un cutremur geopolitc ce a schimbat harta Europei și care a dat naștere unei noi ordini politice ale căror efecte sunt resimțite până în prezent. Mai mult sau mai puțin surprinzător, Aradul s-a aflat nu la periferie ci aproape de centrul evenimentelor. Astăzi mai rezistă o memorie a locului ce povestește despre acea implicare. Mai jos, am să prezint o listă cu câteva clădiri ce marchează acel moment.

Prima, de asemenea decana de vârstă ca vechime, este Preparandia. Cu peste o sută de ani înaintea Marelui Război, când încă Napoleon nu era exilat la capătul lumii, la Arad se deschidea o școală. Anul era 1812 și cel care s-a zbătut ca să vadă acel vis împlinit a fost Dimitrie Țichindeal, cel care va deveni directorul ei. A strâns în jurul său o echipă de oameni competenți care au învățat generații întregi de dascăli plecați mai apoi în toată Transilvania și dincolo de hotarele acesteia. Memoria este păstrată vie și de Colegiul Național ce poartă numele profesorului devotat.

O a doua clădire cu ecou este Catedrala Ortodoxă din piața devenită spațiu de promenadă. Ridicată în anul 1865, aceasta a reprezentat dovada implicării orașului Arad în lupta pentru emancipare națională. Biserica ortodoxă a fost activă prin reprezentanți învățați și buni politicieni care au diseminat în rândul populației idealul unității naționale. În timpul slujirii episcopului Procopie Ivașcovici este finalizată construcția lăcașului de cult care ajunge să devină un magnet pentru elita intelectuală ortodoxă română. După el va veni Ioan Mețianu, un om cumpătat și preocupat de probleme spirituale și culturale. Din 1899 pe tronul episcopal va urca Iosif Goldiș mult mai activ în cauza politică a românilor.

Palatul Băncii Victoria este un alt edificiu cu rezonanță în acea perioadă. Instituția bancară a apărut în anul 1887 din dorința de a avea o resursă financiară pentru românii din orașul dar și județul Arad. La început s-a aflat sub conducerea avocatului Nicolae Oncu. După ce acesta va pleca în postul de deputat la Budapesta, finanțistul Sava Raicu se va ocupa de destinul instituției. Din fondurile ei s-a construit câteva clădiri pe care le vom descoperi puțin mai jos. De asemenea, ea oferea împrumuturi țăranilor români și produceau resurse pentru cultivarea acestora. Nu știu exact când a fost ridicată clădirea actuală, dar acesta este identificată ca fiind sediul instituției financiare atât de importante.

O clădire situată mai periferic dar cu un rol important a fost Casa Națională aflată pe strada Dorobanților. Construită în anul 1902 din fonduri de la Banca Victoria, acea clădire mică a devenit un centru de difuzare a culturii românești. Aici se țineau întruniri educative dar și politice pentru educarea oamenilor. De asemenea aveau loc spectacole teatrale ținute de diverse asociații școlare, muncitorești sau asociații de femei. E greu de estimat rolul jucat de acel edificiu care a rămas pe nedrept în afara atenției publice.

Palatul Tribuna ascundea în măruntaiele sale tipografia la care se publica ziarul cu același nume. Inspirația vine de la publicația apărută inițial la Sibiu, dar pe măsură ce orașul de pe Cibin a pierdut întâietatea în lupta națională, iar Aradul a preluat ștafeta, numele simbolic al cotidianului a fost de asemenea adoptat. Clădirea secession ridicată în anul 1909 era locuința lui Nicolae Oncu, de asemenea directorul ziarului. Redactor-șef era Ioan Russu Șirianu, iar în paginile sale au semnat zeci de autori inclusiv gazetari celebri din România printre care Octavian Goga sau George Coșbuc.

Ca în orice luptă există și rupturi. În cazul publicisticii arădene, un moment tensionat a dus la fracturarea redacției și la fondarea unui alt ziar într-o altă locație destul de apropiată. Palatul Românul, locație a cotidianului cu același nume, dar și casă a lui Vasile Goldiș, va reprezenta un alt pol cultural românesc în Arad funcționând până la începutul Primului Război Mondial când a fost suprimat de cenzura imperială, până la acel punct oferind un punct de vedere referitor la evenimentele politice ale zilei.

Mai departe descoperim o clădire de importanță majoră. La origine a fost o Școală ridicată pentru fetele române din donația multora, inclusiv a boierului basarabean Vasile Stroescu. A fost inaugurată în anul 1913 după planurile arhitectului Milan Tabacovici. Va juca un rol esențial la sfârșitul lui 1918. În acel local se va ține consfătuirea care a decis locația pentru Marea Adunare Națională de la 1 decembrie. În sala de sport s-a votat ca Alba Iulia să fie locul spre care vor pleca delegații români din toată Transilvania pentru a-și depune adeziunea.

Înainte de acea consfătuire importantă s-au petrecute multe evenimente. Românii și-au dat seama că zilele Austro-Ungariei erau numărate. Celelalte națiuni se pregăteau pentru a-și proclama independența pe baza apelului făcut de președintele american Woodrow Wilson. La Budapesta parlamentarii români se reunesc și hotărăsc înființarea unui Consiliul Național Român Central, pe 31 octombrie. Pe 2 noiembrie acesta își începe activitatea în Arad, în casa lui Ștefan Cicio Pop, unul din fruntașii mișcării naționale. Practic, acea casă devine sediul guvernării românești din întreaga Transilvanie ruptă de facto din teritoriul imperiului muribund.

Acea stare de nesiguranță a produs tensiune și dezordine în întreg teritoriul care nu mai era comandat de forțele polițienești austro-ungare. Foarte ușor se putea ajunge la incidente grave și nu numai. Unul din ordinele date de CNRC a fost înființarea unor Gărzi Naționale, ale căror rol era tocmai acela de a menține pacea și siguranța în oraș, în județ și în toate celelalte unități teritoriale, fiecare având o astfel de organizație. În Arad, sediul acestor Gărzi s-a aflat în Școala de băieți din piața Mihai Viteazul devenit ulterior Spitalul ORL.

Ultima clădire care a jucat un rol important în evenimentele de la sfârșitul anului 1918 este Palatul Prefecturii. La câteva zile după ce Consiliul Național a intrat în funcțiune și a preluat controlul, o delegație austro-ungară condusă de Jaszi Oskar, ministrul naționalităților, vine la Arad pentru negocieri. Acestea s-au purtat în acea clădire, în sala numită astăzi a Marii Uniri. Din partea românilor se auzea vocea lui Iuliu Maniu. După ore întregi de discuții s-a ajuns la un verdict clar. Negocierile eșuaseră pentru că românii doreau ruptura de Austro-Ungaria și unirea cu România. În acel palat s-a stabilit public acea dorință de unitate națională.

Aradul este situat la periferie, departe de Bucureștiul în care s-a hotărât destinul istoric de cele mai multe ori. Însă în momente cheie, precum 1848, 1918 sau 1989, a reprezentat o localitate care a jucat un rol epocal care merită rememorat. Avem la dispoziție un tur al unora dintre aceste clădiri, există unele resurse scrise, însă se poate face mai mult pentru a păstra vie acele locuri pline de însemnătate istorică.

Toate fotografiile sunt realizate de către mine