Povestea cu două ziare arădene

 Istoria ziaristicii arădene este îndelungată și complicată. Oamenii aveau nevoie să citească informația cea mai proaspătă și valoroasă, iar oferta a fost pe măsură. Arădenii erau conectați la cotidienele de largă circulație din Imperiul Austriac, România și alte țări. În același timp, producția locală a înflorit începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Ziarele suplineau nevoile locuitorilor indiferent de naționalitatea lor. În limba germană au existat titluri succesoare începând cu Arader Kundschaftblatt (1837-1848) apoi Arader Zeitung (1852-1875) și Arader Tageblatt (1875-1918). Presa de limba maghiară s-a remarcat în primul rând prin cotidianul Aradi Kozlony în perioada 1885 și până în 1940, dar și prin ziarul Arad es videke (1880-1919) la care a lucrat pentru o scurtă perioadă scriitorul Gardony Geza.

În ceea ce privește populația românească, au existat inițiative legate de instituția Preparandiei și Seminarului teologic ortodox care au avut un succes mai degrabă parțial, demonstrând însă interesul și conectarea la mediile de răspândire a informației cele mai noi.

Biserica ortodoxă va avea cotidiene prin care își va desfășura activitatea de educație religioasă cât și va încerca să creioneze o direcție morală și culturală a societății românești. Un prim exemplu este ziarul Speranța care apare între anii 1869-1872. În urma sa va fi tipărit ziarul Lumina, tot cu o existență limitată, între 1872 și 1875. Abia cea de-a treia tentativă, Biserica și școala se va arăta capabilă de o durată de viață prelungită, de la apariția în 1877 și până la interzicerea sa în perioada regimului comunist începând cu anul 1948.

Pe lângă cotidienele religioase, oferta era variată. Existau ziare literare, practice, de informare în ceea ce privește sezonul agricol sau evenimentele zilei. Se regăseau cotidiene, foi literare și chiar tipărituri aparținând bisericilor neoprotestante care începeau să-și facă apariția în zona Aradului.

În continuare aș vrea să privim pe scurt la destinul celor mai importante ziare arădene care au lăsat în urma lor o zestre arhitecturală ce poate fi pusă în valoare. Pentru a înțelege contextul este nevoie de o scurtă recapitulare a mișcării naționale românești.

Pe măsură ce Austro-Ungaria condusă de împăratul Franz Iosef intra în secolul al XX-lea, se confrunta tot mai mult cu problema naționalităților. Dincolo de fațada impresionantă a unui stat puternic și bine organizat, se acumulau tensiuni în mai toate direcțiile. Aproape fiecare popor aflat în granițe statului căuta să obțină drepturi dar visa la ceva mai mult.

Acesta era și cazul românilor care trecuseră prin experiența nefastă a Revoluției de la 1848 când vocea lor a fost ignorată. Cu toate acestea nu au renunțat la lupta pentru drepturi. Locul în care s-au strâns cele mai importante voci era Sibiul, păstorit de episcopul Andrei Șaguna și susținută de activitatea Astrei și a ziarului Telegraful.

În timp Sibiu va rămâne mai degrabă un centru religios și cultural neimplicat în tribulațiile politice ale epocii. Mai mult, unii dintre lideri erau susținători ai pasivismului, neimplicarea în lupta politică din arena parlamentară dualistă. Această atitudine va atrage critici din partea celor care simțeau că doar prin implicare își vor putea câștiga drepturile.

Unul dintre cei care a luat partea acestei noi stări de fapt a fost Ioan Slavici. La puțin timp după procesul Memorandumului (1894) care a implicat conducerea Partidului Național Român, s-a simțit nevoia unei schimbări. Iar intelectualul șirian mutat în Regatul României, la Măgurele, a sugerat o inițiativă jurnalistică prin care să se încurajeze schimbarea atitudinii.

Astfel, se va înființa ziarul Tribuna Poporului cu un număr de probă tipărit la Orăștie și apărut în tiraj pe data de 25 decembrie 1896. Mai apoi, începând cu 1 ianuarie 1897 va începe cu adevărat publicarea în regim normal. Directorul va fi Nicolae Oncu, directorul Băncii Victoria, Ioan Russu-Șirianu fiind redactor-responsabil. Printre cei care vor publica în paginile sale se vor număra Ilarie Chendi, Roman Ciorogariu sau George Coșbuc.

Sediul acestui ziar, care va deveni pur și simplu Tribuna în momentul în care cotidianul sibian își va încheia activitatea, se găsește pe actuala stradă Mihai Eminescu din centru. Clădirea în care și-a desfășurat activitatea aparținea acelui Nicolae Oncu, oferind spațiul pentru operațiunile tipografice.

Acest palat a fost construit în anul 1909 după planurile reputatului arhitect local Milan Tabacovici respectând cerințele stilului Secession. Formele sale rigide îl califică drept un exponent al epocii geometrice fără a-i răpi nimic din frumusețe. Notabil ar fi aticul ce subliniază înălțimea și grația impusă de proiectant. Chiar dacă încă nu a trecut printr-un proces de restaurare, reușește să domine peisajul înconjurător.

Într-o competiție acerbă cu alte cotidiene românești, precum Dreptatea din Timișoara și vechea Tribună, cotidianul arădean reușește să se mențină și să obțină un ascendent. Aceasta se dovedește și prin numărul abonaților care atinge cifra de 4000 într-o perioadă de timp mai scurtă decât pentru ziarul sibian. Influența va fi resimțită și în Regatul României unde va circula în tiraj satisfăcător.

Totuși, pe măsură ce lupta națională se acutizează, apare dorința unei implicări și mai directe. Anul 1905 marchează adoptarea activismului, implicarea în lupta parlamentară pentru câștigarea drepturilor, sub concepția teoretică a lui Alexandru Mocioni. Schimbarea traiectoriei va duce la critici aduse ziarului Tribuna care nu era suficient de pronunțat în această problemă.

Soluția ultimă a fost înființarea unui alt organ de presă în Arad, susținut de noua grupare. Astfel, în anul 1910 ia naștere ziarul Românul. În fruntea sa se va afla neobositul Vasile Goldiș, jucând rolul de animator al direcției pe care urma să o ia cotidianul. El devenea în același timp jurnalul oficial al Partidului Național Român.

În paginile sale au scris unii dintre cei mai importanți ziariști ai epocii, printre care Teodor Mihali, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Vasile Goldiș, Iustin Marșieu, Cornel Iancu, Romul Veliciu, Aurel Lazăr sau V. Moldovan. Contactul cu Regatul României va fi constant permițând altor invitați să-și exprime opiniile în paginile ziarului. Un susținător important a fost Octavian Goga.

Palatul după renovare

Trebuie menționată și situația mai puțin plăcută a războiului dintre cele două redacții. Tribuna și Românul împărțeau același public și se simțea nevoia unei motivări a existenței celui de-al doilea cotidian. Multe articole erau de fapt atacuri mai mult sau mai puțin mascate îndreptate spre celălalt ziar. Situația a devenit atât de complicată încât a fost nevoie de mediere din afară. Constantin Stere a venit la Arad și a reușit să împace situația. Astfel, din 1912 cele două ziare păstrând numele Românul.

La fel ca în cazul Tribunei, și ziarul Românul avea un sediu propriu. La început, tirajul era realizat în tipografia Diecezană. Mai apoi sediul se mută pe actuala stradă Românul, într-o clădire spațioasă ce a servit și drept locuință pentru Goldiș. Iar din 1911 a fost sediul cotidianului. Încă se poate observa în curtea clădirii un detaliu de feronerie marcat cu numele acestuia.

Emblema ziarului

Detaliile despre clădire sunt absente, se poate observa marca stilului eclectic ce îmbină diverse forme ornamentale într-o fațadă bine delimitată. Nu se știe cine este arhitectul clădirii. În prezent găzduiește Muzeul Memorial Vasile Goldiș, iar recent a trecut printr-o restaurare reușită care i-a readus strălucirea.

În ceea ce privește activitatea, redacția a făcut tot posibilul pentru a relata lupta politică a perioadei, devenind o platformă pentru luări de cuvânt și proiecte de lege. A avut o latură culturală, literară menținând contactul cu cultura din Regat și promovând-o în zona Aradului. A pus accent pe evenimente și a încurajat anumite manifestații publice de inspirație națională.

Această politică editorială îndrăzneață a dus la anumite tensiuni cu autoritățile imperiale, mai alese cele din sfera maghiară. În timpul Primului Război Mondial va funcționa sub cenzură, dar datorită activității și mai ales ca urmare a intrării României în război, în anul 1916 ziarul este închis.

La sfârșitul anului 1918, când disoluția imperiului era inevitabilă, redacția este redeschisă și ziarul Românul va juca un rol hotărâtor în organizarea evenimentelor din decembrie 1918. Va deveni unul din principalii informatori în privința deciziilor luate de Consiliul Național Român Central cu sediul la Arad și cu organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Românul va continua să fie tipărit și după Unirea din 1918, după 1926 devenind organ de presă al Partidului Țărănist și publicând știri ce țineau în principal de arena politică parlamentară a României. Își va înceta existența în 1938, odată cu interzicerea partidelor politice de către regele Carol al II-lea și instaurarea dictaturii regale.

Cele două ziare politice românești, Tribuna și Românul, au jucat un rol important în istoria de la începutul secolului trecut. Au avut o influență importantă culturală dar și politică. Au oferit o platformă multor intelectuali de seamă și au dezbătut problemele arzătoare ale zilei.

Pe plan arhitectural au lăsat în urmă două clădiri impozante care din păcate au intrat într-un con de umbră și delăsare. Muzeul Vasile Goldiș ar putea oferi o experiență la fața locului vizitatorilor. Cu un plus de informare, prin contribuția celor două locații s-ar putea accentua și mai bine rolul jucat de Arad în istoria națională, de multe ori trecut cu vederea.

 

Surse:

Arad. Monografia orașului, Nigredo, 1999

Arad. Patrimoniu cultural construit, Brumar, 2008

Aurelia Bunea; Apariția unui nou ziar românesc în monarhia habsburgică: Tribuna Poporului din Arad, Ziridava VII, 1977

Vasile Popeangă, Nicolae Roșuț; Românul din Arad în lupta pentru desăvârșirea statului național român, Ziridava III-IV, 1974

https://uzpr.ro/31/01/2023/evocari-si-aniversari-aradene-ziarul-romanul/ 

https://de.wikipedia.org/wiki/Arader_Zeitung 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aradi_K%C3%B6zl%C3%B6ny 

https://muzeulvasilegoldis.ro/ 

frontisicipiile ziarelor preluate de pe site-ul dspace.bcucluj.ro