Istoria de pe locul doi. Aradul si monumentele lui

  Îmi cer scuze pentru titlul cam lung, dar era cam greu de aranjat altfel. Și e ușor de înțeles. Vorbim despre Lista Monumentelor Istorice, documentul oficial în care sunt incluse clădirile de de patrimoniu de interes local sau național. Prima a fost aprobată în 2004, urmată de două update-uri în 2011 (pe care am folosit-o eu) și 2015. Nu am căutat în profunzime să înțeleg ce beneficii aduce prezența pe această listă, dar m-aș rezuma la cel puțin unul: o formă de expunere. O clădire care este înscrisă pe listă are șansa de a fi prezentată și scoasă la lumină mai ușor decât una care nu este. În cazul Aradului există o mențiune care cuprinde practic tot centrul vechi, dar asta nu ajută prea mult pe cineva care ar vrea să înțeleagă un detaliu anume din țesătura urbană a orașului. De ani de zile am folosit lista drept reper, având pe lângă asta un anumit număr de clădiri pe care le cunoșteam din alte surse. Niciodată însă nu le-am pus cap la cap pentru a vedea că unele edificii ca...

Printre clădirile din Arad, există un palat mai puțin pus în evidență. Este vorba de vechiul Palat al Căilor Ferate. Situat în piața Podgoria multă vreme a fost cap de perspectivă la înrâurirea drumurilor. Cu timpul însă și-a pierdut poziția centrală. În primul rând, în parte din spate a fost ridicat un bloc ce îi diminuează impozanța. Mai apoi, ridicarea Catedralei Ortodoxe Sfânta Treime a obturat și mai mult vederii acest palat care găzduiește un liceu și este într-un stadiu de degradare înceată. Cum a arătat însă momentul în care a fost inaugurat? În ziarul Românul din 10 februarie 1920 am găsit articolul ce menționa deschiderea oficială a clădirii. Să lăsăm cronica să vorbească: Delà revenirea imperiului român în ţinuturile arădane, Aradul, a avut parte de seamă frumoasă de serbători, despre cari totdeauna am luat cu bucurie şi cu evlavie notă, fiindcă ştiam, că serbările Aradului, ale citadelei dela graniţa apuseană a românismului, sunt serbările neamului întreg. Duminecă am avut ...

  Orice arădean cunoaște sau a fost măcar odată la Policlinica municipală aflată pe Bulevardul Revoluției. O clădire impunătoare cu trei etaje și ridicată într-un stil sobru. Probabil tocmai aceste nuanțe o fac mai ușor de pierdut din vedere în comparație cu mult mai bogatele palate ce sunt prezente dincolo de Primărie. Totuși încă din momentul inaugurării a devenit un punct de reper pentru Arad. Chiar dacă la început nu a avut aceeași destinație ca astăzi. Un articol din ziarul Timpul Transilvaniei din 1940 prezintă situația, pe atunci, noului edificiu. Casa de asigurări sociale se pare că a fost localizată înainte în fostul Cămin al muncitorilor (actuala Policlinică specială de pe strada Paris), ocupând acele spații cu chirie. Cu toate acestea spațiul s-a dovedit insuficient, așa că a existat un plan de a ridica un nou edificiu mult mai corespunzător. S-a cumpărat terenul de pe Bulevardul Revoluției și s-a ridicat clădirea care încă își păstrează înfățișarea pe care a primit-o ...

  Chiar dacă de-a lungul timpului un stil sau altul a ajuns să se impună și să influențeze deciziile altor comanditari, așa cum spun versurile unei melodii, banii vorbesc. Adică, dorința celui care pune banii la bătaie are prioritate absolută. Astfel, mergând pe străzile orașului, găsim clădiri unicat, care par să nu se încadreze într-un stil anume sau să fie proiectate într-un stil care nu a prins. În continuare, să vedem doar câteva clădiri care ne atrag atenția și care sunt mai greu de așezat într-un stil anume. Prima se găsește pe strada Preparandiei și probabil este cea mai veche din listă. Cu siguranță printre cele mai vechi case de locuit din oraș, pentru că este vorba de un complex. Așa cum nu se prea vede prin Arad, avem două clădiri unite printr-o boltă deasupra intrării. Din păcate asta e singura fotografie făcută de mine în care se vede clar motivul pentru care le includ pe listă. Cea de-a doua clădire e mult mai cunoscută, pusă în ghiduri turistice încă din 1966, h...

  Începuturile orașului oferă suficient material istoricilor pentru a le cerceta pe mai departe. A existat un Arad medieval care în timp a dispărut. A existat o cetate turcească, îngropată undeva în apropierea malului Mureșului. Iar în apropierea acelei fortificații a luat naștere, sau mai bine zis a renăscut Aradul pe care-l cunoaștem astăzi. Perioada în care se întâmplă aceste lucruri este cea modernă timpurie, fiind legată de retragerea stăpânirii otomane și instalarea celei austriece în zona ținutului arădean. Prezența habsburgică și mutarea frontului antiturcesc tot mai departe asigură o anumită stabilitate care permite reconstrucția regiunii afectate de conflicte. În acest context Aradul începe o dezvoltare înceată. Primii o sută cincizeci de ani (aproximativ) de istorie sunt marcați de o creștere lentă. În 1687 Aradul este eliberat de sub control otoman, urmând o colonizare a grănicerilor sârbi. În 1702 primește statutul de oraș cameral, dar este încă subdezvoltat. Va tr...

Odată ce lumea se dezvoltă, devine mai globalizată, își cercetează mai profund trecutul, se produce o adevărată explozie culturală. Deși curentele provin mai ales din zona apuseană sau centrală a Europei, frenezia cuprinde întreaga lume. Și ca întotdeauna, în pragul unei astfel de revoluții și schimbări de mare profunzime, efectele sunt vizibile și în artă, și cu precădere în arhitectură. Neoclasicul intră într-un con de umbră, fără să fie părăsit pe de-a ntregul. Se naște însă un nou stil care duce mai departe curiozitatea față de trecut dar nu se lasă limitat doar la modelele provenind din Antichitatea clasică. Într-o epocă în care avansul tehnologic devine suficient de folositor artiștilor ia naștere stilul eclectic. La fel ca în alte domenii de întrebuințare, a fi eclectic înseamnă a selecta mai multe elemente din diverse surse pentru a crea ceva nou. E pentru prima dată când arhitecții sunt îndemnați să încerce o astfel de nouă artă care să se inspire din trecut, dar fără a-l ...

  După veacurile în care stilul baroc a reprezentat apogeul și principala formă artistică europeană, s-a ajuns la o apatie și dorință de a schimba ritmul. Dorința de înnoire a apărut în același timp cu un alt fenomen cultural la fel de important, o redescoperire a culturii antice greco-romane. După ce Renașterea a stârnit apetitul pentru creațiile marilor civilizații antice, odată cu primele tentative de arheologie și descoperirea unor ruine impresionante, ca Pompei sau Herculaneum, acestea au ajuns să servească drept bază pentru o revoluție artistică. Principalii promotori au fost intelectuali francezi impresionați de ruinele descoperite, căutând să reintegreze și să reinterpreteze aceste rămășițe ale trecutului. În anii 1760 aceste idei au ajuns în Marea Britanie promovând și influențând o schimbare de paradigmă în ceea ce privește construirea de locuințe. Noul stil reprezintă o distanțare de barocul flamboiant și încărcat, revenind la forme ușoare, clare și simetrice. Accent...

Istoria arhitecturii este marcată de marile curente ce pleacă de obicei dinspre civilizațiile și culturile mai dezvoltate, fiind preluate dinspre centru și mergând înspre periferie. Întotdeauna a existat un gust local, o turnură specifică dar de obicei rămânea într-o mișcare artistică mai mare, la care creatorii doreau să se atașeze. Secolul al XIX-lea poate fi văzut într-un fel ca un secol al fracturilor, al mai multor cursuri de apă ce pornesc dintr-o sursă comună. Era o perioadă a filosofiilor aflate în competiție și contact, ceea ce a ajutat la dezvoltarea originalității și la formarea de surse izolate de iradiere culturală. Acestea își preluau ideile din vâltoarea dezbaterilor culturale, sociale sau religioase. Una dintre temele principale ale perioadei a fost cea a naționalismului. Cu adevărat paradoxal în epoca imperiilor, când câteva state mari dominau lumea, răsare dorința popoarelor de a se elibera și a experimenta o nouă formă de trai în hotarele unei națiuni care să reu...