Arhitectura barocă în Arad 1702-1865
Începuturile orașului oferă suficient material
istoricilor pentru a le cerceta pe mai departe. A existat un Arad medieval care
în timp a dispărut. A existat o cetate turcească, îngropată undeva în
apropierea malului Mureșului. Iar în apropierea acelei fortificații a luat
naștere, sau mai bine zis a renăscut Aradul pe care-l cunoaștem astăzi.
Perioada în care se întâmplă aceste lucruri este cea
modernă timpurie, fiind legată de retragerea stăpânirii otomane și instalarea
celei austriece în zona ținutului arădean. Prezența habsburgică și mutarea
frontului antiturcesc tot mai departe asigură o anumită stabilitate care
permite reconstrucția regiunii afectate de conflicte. În acest context Aradul
începe o dezvoltare înceată.
Primii o sută cincizeci de ani (aproximativ) de
istorie sunt marcați de o creștere lentă. În 1687 Aradul este eliberat de sub
control otoman, urmând o colonizare a grănicerilor sârbi. În 1702 primește
statutul de oraș cameral, dar este încă subdezvoltat. Va trece prin două
revolte, va fi colonizat cu șvabi în satul Aradu Nou, e afectat de epidemii de
ciumă.
Este vorba de un trecut atât de îndepărtat încât pare
aproape legendar. Din păcate nu a rămas prea mult din acea perioadă în picioare
ca mărturie, sau este prea puțin scos în evidență. Mai rău, unele edificii care
reprezentau cel mai vechi strat arhitectural al orașului au fost pur și simplu
demolate, văduvind publicul larg de o cunoaștere a trecutului.
Dacă am vorbi strict despre stilul arhitectural care a
reprezentat această primă epocă tulbure și ștearsă din istoria orașului, ar
trebui să ne gândim la baroc. Acesta își are originea în Italia, născut pe
fondul Reformei protestante declanșate de Martin Luther și continuată de alți
lideri religioși. În Contrareformă, mișcarea răspuns dată noului curent
creștin, se găsește barocul.
Intenția acestui stil era de a crea grandoare și
uimire pentru enoriașii care intrau în biserici gigantice. Catedrala Sf Petru
din Roma sau St Paul din Londra sunt exemple de vârf ale barocului. La noi ne
ducem cu gândul la bazilica romano-catolică din Oradea sau la Domul catolic din
Timișoara. Dar barocul nu era doar un stil rezervat bisericilor, marile palate
ale epocii, precum Versailles, Schonbrun sau Palatul de Iarnă din St
Petersburg, fiind realizate în același stil.
Firește nu vom întâlni astfel de construcții
monumentale în Arad, dar e important să ne încadrăm istoric. Important de
reținut în ceea ce privește acest prim stil dominant în arhitectura arădeană
este notația de târziu, ceea ce subliniază o întârziere pe care orașul o
resimte dar din care vrea să iasă, efort care va da roade mai târziu.
Prima clădire ce trebuie menționată este și cea mai
veche din oraș, mai ales datorită demolării altor concurenți. Biserica
sârbească, centrul viu al comunității etnice plasate în cartier, a fost
ridicată în anul 1702 și de atunci a rămas ca un simbol al spiritualității și
tenacității, oferind sprijin celor care s-au refugiat între zidurile ei.
O altă construcție la fel de veche se găsește pe
strada Dunării, în cartierul Gai, un complex extins cunoscut sub numele de
mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul. Este ctitorie a episcopului Sinesie
Jivanovici, reunind o biserică ortodoxă și un conac parohial de țară finalizat
în anul 1762. Pe atunci se afla la periferia Aradului, marcând încrederea că în
timp orașul va crește.
O primă construcție civilă este faimoasa casă Hirschl,
a negustorului filantrop și iubitor de cultură. Prin efortul său este ridicat
Teatrul vechi, o clădire care de asemenea este în stil baroc târziu dar care de
ani buni își ascunde fațada în spatele unor meșuri comerciale. Ridicată prin
1817, nu era nici pe departe cea mai veche casă, remarcându-se mai ales prin
abilitatea de a trece nealterată prin istorie.
Ne îndreptăm spre o altă locuință particulară a unui
alt filantrop, de această dată sârb, Sava Techelia. Devotat și generos, a
investit o parte din banii săi pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Casa lui pare
modestă astăzi, însă în acea vreme și pentru acel loc era suficient de
impresionantă.
Pe o stradă mai puțină bătută se află un alt exemplu de baroc târziu remarcabil prin păstrarea formei inițiale. Casa lui Janos Damjanics, unul din generalii participanți la Revoluția de la 1848 a cărui rămășițe se află în Grădina botanică din Macea, este un alt exemplu de casă simplă, nealterată, ridicată totuși undeva după debutul secolului al XIX-lea.
Ultima clădire care se încadrează în acest stil a fost
ridicată ca un ecou târziu al barocului. Catedrala ortodoxă română, sfințită în
1865, operă a lui Anton Czigler, reprezintă al doilea lăcaș de cult central al
credincioșilor ortodocși din oraș. A fost construită după ce Aradul a devenit
episcopie, o emblemă a noului statut obținut.
Deși mai rămân puține relicve, stilul baroc vorbește
despre începutul orașului și despre creșterea sa. Înainte de a se pune piatra
de temelie a cetății austriece au fost discuții despre mutarea orașului,
respinsă vehement de oficialități. După depășirea crizei s-au făcut eforturi
pentru a evita un nou episod de incertitudine. În 1834, Aradul dobândește
statutul de oraș liber regesc și multe privilegii importante. Acesta este
punctul zero al unei povești impresionante care rămâne înscrisă atât în cărțile
de istorie, cât și de-a lungul străzilor și bulevardelor pe care le traversăm,
ca localnici sau turiști.
Bibliografie
https://www.britannica.com/art/Baroque-architecture
https://unsplash.com/photos/statues-inside-building-HpG3tUcrTwQ, pentru fotografia bisericii
https://unsplash.com/photos/a-large-building-with-a-green-roof-and-many-windows-_Aye7fgFWNg, pentru exteriorul baroc
Comentarii
Trimiteți un comentariu