Arhitectura neoromânească în Arad

aprilie 09, 2025

Istoria arhitecturii este marcată de marile curente ce pleacă de obicei dinspre civilizațiile și culturile mai dezvoltate, fiind preluate dinspre centru și mergând înspre periferie. Întotdeauna a existat un gust local, o turnură specifică dar de obicei rămânea într-o mișcare artistică mai mare, la care creatorii doreau să se atașeze.

Secolul al XIX-lea poate fi văzut într-un fel ca un secol al fracturilor, al mai multor cursuri de apă ce pornesc dintr-o sursă comună. Era o perioadă a filosofiilor aflate în competiție și contact, ceea ce a ajutat la dezvoltarea originalității și la formarea de surse izolate de iradiere culturală. Acestea își preluau ideile din vâltoarea dezbaterilor culturale, sociale sau religioase. Una dintre temele principale ale perioadei a fost cea a naționalismului.

Cu adevărat paradoxal în epoca imperiilor, când câteva state mari dominau lumea, răsare dorința popoarelor de a se elibera și a experimenta o nouă formă de trai în hotarele unei națiuni care să reunească toți membri care împărtășesc o identitate comună. Acesta era cel mai vizibil în zona central și est-europeană desenată cu creionul tratatelor prin dictatul celor mai puternici. Iar acest naționalism s-a făcut remarcat prin artă, evident și prin arhitectură.

Pentru a nu lungi paranteza, să ne oprim asupra României, un stat nou, unit în 1866, câștigându-și independența doisprezece ani mai târziu. Cetățenii aveau nevoie să înțeleagă că făceau parte dintr-un nou stat, iar o nouă identitate a fost formată adunând laolaltă tradițiile vechi și creațiile noi. De la poeziile lui Eminescu, la muzica lui Enescu și pictura lui Grigorescu, toate acestea aveau rolul de a spune ce înseamnă să fii român.

În domeniul arhitectural, a luat naștere un stil specific care să dăltuiască în piatră această intenție. Numit stilul neoromânesc, își trage seva din arta tradițională românească, adăugând peste aceasta măreția și subtilitatea prezente în cadrul stilului impus pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Când ne gândim la acest stil, îi avem în minte pe Ion Mincu, Ion N. Socolescu sau Grigore Cerchez, arhitecți geniali ce au popularizat această formă de artă.

Stilul neoromânesc se recunoaște prin aplicarea modelelor tradiționale țărănești în cadrul fațadelor clădirilor. O astfel de casă are de obicei acoperiș înalt și înclinat, un pridvor și folosesc frânghia ca element de ornamentație. Găsim elemente brâncovenești precum porticuri, arce trilobate, coloane sau acoperișuri din țiglă ceramică sau metalică. Un alt element interesant sunt elementele grupate în trei o trimitere la cele Trei Persoane ale Trinității.

Când vine vorba de Arad nu găsim foarte multe exemple de arhitectură neoromânească, dar asta nu înseamnă că este inexistentă. Cel mai ușor de găsit este edificiul care a adăpostit Școala Centrală de fete inaugurată în anul 1913. Ceea ce este interesant este faptul că arhitectul sârb Milan Tabacovici a reușit să redea cu acuratețe esența acestui stil pur românesc.

O altă clădire oficială care preia unele elemente de stil neoromânesc este școala de ucenici cunoscută mult mai ușor astăzi drept Colegiul de Arte Sabin Drăgoi, situat în apropiere de Podgoria. Deși vorbim despre perioada târzie, mult simplificată, privind de exemplu la ferestrele clădirii și la intrarea principală vedem influența stilului discutat.

Un alt exemplu scos în valoare este o casă care este prezentată chiar așa, casa neoromânească, găsită pe strada Ilarie Chendi colț cu Vasile Alecsandri. Deși sursele sunt contradictorii referitoare la perioada în care a fost ridicată (înainte sau după Primul Război Mondial) este un exemplu clar și rafinat al stilului, demonstrând subtilitatea și măiestria expusă de viziunea proiectantului.

Dincolo de exemplele care și-au făcut loc în literatura oficială, putem găsi alte clădiri în acest stil, nu foarte multe, dacă ne plimbăm prin oraș, mai ales pe străduțe, acesta nereușind să se impună pe corso-ul orașului în epocă. Găsim exemple cu adevărat impresionante pe străzi precum Octavian Goga sau Gheorghe Șincai, fără a fi singurele exemple ale acestui stil deosebit.

Prezența clădirilor în stil neoromânesc demonstrează dorința populației de a-și lăsa amprenta asupra istoriei orașului într-o epocă multiculturală cum a fost cea austro-ungară. Interesant este că după Marea Unire stilul nu captează atenția proprietarilor ce-și ridică locuințe, preferând stiluri mai populare venite din exterior. Chiar și atunci când se ridică clădiri edilitare, acestea nu îmbracă haina neoromânească, ceea ce face ca puținele edificii în acest stil să fie mai prețioase și să merite o atenție sporită.