Arhitectura Art Noveau în Arad 1900-1914

 

Perioada de progres constant început pe la jumătatea secolului al XIX-lea odată cu o perioadă de pace și stabilitate dublată de Revoluția Industrială a dus la o încredere totală în puterile omului de a controla natura și a-și construi un destin măreț. În cincizeci de ani întreaga față a lumii s-a schimbat devenind mai mică datorită imperiilor coloniale europene ce au produs o epocă a globalizării rar întâlnită până la acel moment.

Artele au evoluat odată cu mentalitatea europeană impunând un program sobru, impunător, nostalgic văzut în cazul stilului clasicist. Dar odată ce se apropia noul mileniu, o efervescență cuprindea umanitatea atât de încrezătoare în saltul realizat într-un timp atât de scurt prin puterea tehnologiei și al noilor descoperiri culturale. Pe de-o parte are loc o reîntoarcere la stilurile vechi, reînviate într-o pastișă melancolică încurajată de gândirea romantică. Alții doreau mai mult.

O revoltă deplină, o respingere totală a vechilor norme și un nou început. De aceea mișcarea s-a numit Secession sau Art Noveau, o delimitare față de ceea ce a trecut și o reîncercare de trasare a unor noi coordonate artistice. Originile se împart între Franța, Anglia și spațiul german, dar cert este că foarte repede influența ei ia cu asalt întreg globul care dorește să se exprime nou.

Care era esența acestei revoluții artistice? După cum am spus, ruptura de ceea ce a fost înainte, de liniile sobre și încărcate, o celebrare a vieții organice, viguroase, cutremurătoare, provocatoare. Culori vii, țipătoare, fațade care par să se miște, încărcate cu simboluri ce aduc aminte de mitologii antice, de bogăția vegetală sau animală, de simboluri astrale.

Deloc surprinzător Art Noveau-ul ajunge și pe meleaguri arădene destul de repede și își lăsa o amprentă puternică asupra orașului. În această perioadă Aradul este conectat economic și politic la Imperiul Austro-Ungar și se bucură de toate roadele acestor legături globale. De aproape patruzeci de ani este într-o dezvoltare continuă, iar acum e suficient de înstărit încât să poată arăta acest lucru.

Fapt interesant nu există nicio clădire de guvernământ în noul stil, toate fiind construite anterior fără a exista dorința de a înlocui ceva ce era deja bine stabilit. Există însă excepții în ceea ce privește unele clădiri oficiale. Cel mai ușor de localizat monument este Spitalul de copii așezat la capătul Căii Victoria, operă a lui Milan Tabacovici. De asemenea, un alt obiectiv spectaculos este clădirea ce funcționează ca extensie a Colegiului Pedagogic, găsită pe strada Lucian Blaga.

Mai avem exemplul unor clădiri care adăposteau afaceri de interes public. Aici s-ar încadra de exemplu palatul doctorului Nicolae Oncu, mult mai cunoscut sub denumirea de palatul Tribunei, datorită faptului că redacția ziarului cu același nume era adăpostită între pereții clădirii. În același registru intră și palatul Românul de pe strada Vasile Goldiș, servind drept sediu al ziarului cât și ca locuință a omului politic arădean.

Alte exemple interesante sunt reprezentate de clădirile deținute de către magnatul local Andrenyi și folosite drept depozite pentru marfă, găsite pe strada Unirii.

Totuși, prima clădire în stil secession din Arad este cea comandată de către farmacistul Foldes Kelemen și proiectată de către același Milan Tabacovici, înfrumusețând colțul străzilor Eminescu și Cicio Pop.

Acest stil a fost folosit și pentru ridicarea de clădiri cu scop religios. Sediul tipografiei ortodoxe Diecezana, găsită tot pe strada Eminescu este un alt exemplu de secession curat și așezat. Mai departe de centru, Palatul Sârbesc a servit drept casă de raport pentru comunitatea sârbească a orașului, fiind iarăși proiectat de către același neobosit Tabacovici.

E greu să epuizezi toate clădirile ridicate în acest stil pentru că sunt cu adevărat numeroase. Iar alături de Milan Tabacovici, un alt arhitect a devenit renumit datorită acestuia. Este evident vorba despre Szantay Lajos care a lăsat în urma sa unele dintre cele mai impresionante monumente, plecând chiar de la palatul ridicat pentru sine, palatul-reședință al familiei Bohuș și evident, un simbol al orașului, Palatul Cultural.

Nu putem încheia acest tur incomplet fără a pune lumina pe trei clădiri deosebite. Una este vila arhitectului Reisinger de pe strada Goga, cochetă și specială prin mozaicurile de pe fațadă. Cea d-ea doua, Palatul Jakabffyi, de pe strada Cloșca, o clădire splendidă asemănătoare cu un castel din povești. Ultima, tot pe aceeași stradă este vila Urban Ivan, o altă nestemată Secession.

Dacă urmărim dispunerea principalelor clădiri, le găsim în general în zona centrală a orașului, pe străzile mediane. Sunt clădiri spectaculoase, cel puțin cu un etaj și o ornamentație îndestulătoare. A comanda o astfel de lucrare însemna că aveai bani suficienți pentru a-ți permite acest lux, chemând unii dintre arhitecții în vogă ai orașului.

Deși Oradea este recunoscută oficial drept orașul Art Noveau prin excelență, iar Timișoara are o zestre bogată de clădiri în acest stil, Aradul are de oferit câteva piese memorabile pentru un turist ce vizitează orașul. La ora actuală aceste clădiri sunt mai promovate decât altele și într-o măsură au intrat în discursul oficial, dar se poate face mult mai mult. Febra renovărilor a cuprins orașul, dar multe dintre aceste edificii nu se află într-o stare prea bună reprezentând chiar un pericol pentru trecători.

Perioada Secession demonstrează că Aradul a fost capabil să se conecteze la trendurile globale și să vorbească pe limba acestora îmbrăcând hainele elegante ale unui stil efervescent. Reprezintă o carte de vizită a orașului demonstrând ingeniozitatea locală dar și ambiția de a nu fi lăsați în urmă.

sursa foto:

fotografiile clădirilor arădene sunt din colecția proprie

https://unsplash.com/photos/white-blue-and-red-floral-textile-O3ofL9XSFzA

https://unsplash.com/photos/a-train-traveling-down-train-tracks-next-to-a-building-6JV838uaVSw