Arhitectura interbelică în Arad (1918-1940)
Sfârșitul Primul Război Mondial aduce mari schimbări
în orașul de pe Mureș. Cea mai evidentă este integrarea acestuia în teritoriul
lărgit al României regale la sfârșitul tratativelor de pace ținute la Paris și
după unele tulburări politice și militare care au necesitat intervenție armată.
Pe data de 17 mai 1919 armata română intră în oraș semn al noului statut
politic.
În ceea ce privește registrul arhitectural găsim și
aici modificări epocale. Războiul a dus la o turnură diferită a spiritului european
șocat de brutalitatea conflictului, atinsă de un spirit al disoluției și
recompunerii în modalități radicale. A însemnat sfârșitul popularității
stilurilor neoclasic și Art Noveau, prea complicate și artificiale în opinia
noilor artiști ce căutau o nouă voce.
Pentru începutul perioadei a devenit dominant stilul Art
Deco, o expresie simplistă, fără zorzoanele trecutului, marcată prin linii clare,
curbe mari și definite, simetrie a fațadelor sau a interioarelor. Astăzi tocmai
această aparentă simplitate (ce ascunde totuși o bogăție de sensuri) face ca
aceste clădiri să cadă pe un plan secund în ochii unor turiști. Când ne gândim la
creațiile stilului prima imagine este aceea a zgârie norilor new yorkezi precum
clădirea Chrysler sau Empire State Building, simbolurile de necontestat.
În Arad se construiește mult după Război chiar dacă niciuna
din noile construcții nu reușește să se alăture obiectivelor ușor de
recunoscut. Orașul este în creștere, se construiesc străzi noi atât în zona de
nord a centrului vechi (dinspre Calea Victoriei înspre stadionul UTA), dar și
în partea de sud completându-se terenurile virane din spatele Colegiului Pedagogic
și până la malul Mureșului. De asemenea, în multe locuri noile construcții
ocupă spații libere de pe străzi consacrate sau înlocuiesc case prea mici
pentru nevoile timpurilor noi.
E interesant de observat o clădire intermediară,
ultimul mare proiect edilitar în forma Palatului CFR, astăzi clădire a liceului
cu același nume. Construcția a început în ultimii ani dinainte de izbucnirea
Războiului, dar a fost îngreunată de lipsurile severe ale deflagrației, astfel
că a fost inaugurat oficial abia după finalul conflictului. Reprezintă o
imagine de adio a unei epoci ce urma să apună.
Totuși, dacă Art Deco ajunge stilul dominant în noua lume
postbelică (puțini așteptau în acele zile un alt război), asta nu înseamnă că
dintr-o dată vechile stiluri au dispărut. Comenzile depindeau de talentul
arhitecților, dar și de dorințele comanditarilor. Avem un superb exemplu pe
strada Cloșca a unei clădiri impunătoare, finalizate în anul 1921 (dovadă stă
cartușul ce-l identifică pe Fenyves Karoly drept arhitect) și poartă o amprentă
clasică.
Dar astfel de construcții țin mai mult de nostalgie și
nu de trendurile comune. Mult mai răspândite sunt construcțiile moderniste,
simple la nivel arhitectural dar păstrând un dinamism și o anumită grandoare a
fațadei. Întâlnim multe exemple din ceea ce se numește blockhaus, comun în
spațiul german, o casă-bloc de mari dimensiuni, marcate de linii drepte sau de
forme ovale, organice. Balcoanele ovale, unele având o feronerie distinctă,
trimit înspre faimoasele zeppeline care au rămas în mentalul colectiv, iar geamurile
rotunde se aseamănă hublourilor, o altă marcă a războiului ce a trecut.
Găsim mai multe clădiri în acest stil în apropierea
pieței Boul Roșu, cu câteva exemple extrem de bine păstrate. Pe bulevardul Decebal
mai regăsim alte blocuri moderne, unele renovate cu atenție, păstrând detaliile
stilului, iar dacă continuăm pe Vasile Milea vom putea observa alte clădiri în
același stil.Pe strada Episcopiei sau Vicențiu Babeș mai pot fi găsite alte
mostre de Art Deco.
Un exemplu interesant și inedit este fostul Palat al
Asigurărilor Sociale, mai ușor de recunoscut după funcția actuală, Policlinica Municipală.
Inaugurată în anul 1940 după planurile unui arhitect clujean pe nume Audisio
Gheorghe, clădirea pare o evoluție a liniilor fine și delicate ale primei perioade.
Fațada este mult mai bine delimitată, formele sunt pătrate, ordonate, aspre. Se
încadrează în ceea ce s-ar numi stilul clasicist esențializat, întâlnit la
clădirea Palatului Victoria din București. Stilul în vogă a fost preluat de regimurile
de extremă-dreaptă și aplicat construcții ce întăreau propaganda despre
disciplină exagerată.
Similar în formă și mărime dar diametral opus a fost proiectul
de reconfigurare a Camerei de Comerț a orașului. Clădirea de pe colțul
străzilor Dragalina și Gheorghe Lazăr a fost ridicată în perioada Belle Epoque
însă nu mai era potrivită noilor standarde așa că a fost nevoie de o schimbare.
Pentru definirea identității fațadei a fost adus artistul Rubletzky Geza,
cunoscut pentru interiorul Palatului Cultural din Arad, oferind un memento al
decorurilor Art Noveau la mijlocul anilor 30.
Un alt edificiu impresionant se găsește pe strada
Vasile Milea colț cu Nicolae Grigorescu, vis-a-vis de Tribunal. Este o
construcție pur modernistă, similară cu cele mai elementare forme ale stilului
Art Deco, oferind mai degrabă ideea de formă geometrică perfectă, de cub,
similară în proiect cu idealul impus de Constantin Brâncuși și alți artiști ai
vremii. Casa este proiectată de către Silvestru Rafiroiu, iar în unele locuri
apare identificată drept vila Mocsonyi, fiind încadrată de o anumită ambiguitate.
În Arad nu se construiesc doar edificii de mari
dimensiuni. Schimbarea paradigmei arhitecturale invită la experiment și reinventare.
În orașe mai mari precum Timișoara (sau altele și mai mari) se merge mai
departe cu ideea orașului-grădină, o rupere de cvartalele de clădiri înalte din
Ringstrasse-ul vienez. Apar case familiale de mici dimensiuni care nu mai sunt integrate
într-un singur front stradal, ca în tradiția veche de peste două sute de ani. La
noi întâlnim astfel de exemple mai ales în zona ce pornește de la Colegiul
Național Moise Nicoară până la intrarea în Aradul Nou sau în cartierul
Funcționarilor din apropierea Kauflandului din Banul Mărăcine, deși nu sunt
singurele astfel de loturi.
Istoria urbană a Aradului nu se încheie odată cu sfârșitul
Primului Război Mondial și nici nu ia o pauză până în epoca construcțiilor de
mari dimensiuni din epoca socialistă. Anii dintre războaiele mondiale au fost productivi,
plini de imaginație, contondenți, oferind publicului larg o paletă variată de
clădiri impresionante, în ton cu trendurile arhitecturale de la nivel mondial. Singura
problemă este căderea într-un con de umbră a acestor clădiri care nu sunt la
fel de strălucitoare ca cele Art Noveau și care par să nu ascundă în spate
povești la fel de interesante. Aceasta le face victime sigure ale unor renovări
și modificări brutale care le distrug identitatea, contribuind astfel la măcinarea
imaginii orașului în sine, văduvit de componente importante ale unei istorii
mai largi.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Victoria
https://arhitectura-1906.ro/2012/01/silvestru-rafiroiu-1903-1961/
https://unsplash.com/photos/grayscale-photography-of-high-rise-buildings-SM9pChzS6SY
ziarul Timpul Transilvaniei, nr 59, anul 1940
Comentarii
Trimiteți un comentariu