Câteva observații pe marginea unei hărți de la începuturi

 Comparativ cu alte orașe din centrul sau vestul României, Aradul este un oraș mai tânăr. Firește, există o legătură cu antichitatea și cu un ev mediu acoperit în întrebări, dar dacă ne-am imagina un grafic, drumul ascendent al orașului începe undeva după 1689, când este preluat de către autoritățile austriece. De la micul sat din apropierea unei cetăți turcești ajunge în câteva decenii la orașul spectaculos cu bulevardul Revoluției drept carte de vizită și zecile de fabrici care au animat motorul industrial al orașului în urmă cu mulți ani.

Având această imagine a unei săgeți al cărui vârf încă nu este desenat, am căutat unele resurse despre istoria orașului. În trecut am poposit și pe site-ul Hungaricana.hu chiar dacă nu-l pot folosi la capacitate maximă și cu ușurința unui vorbitor nativ. O secțiune fascinantă implică hărțile vechi care au fost scanate și puse la dispoziția publicului.

Una dintre acestea, extrem de timpurie este cea realizată de cartograful austriac Suly în anul 1752. E bine de știut că habsburgii foloseau tehnologia avansată a epocii lor pentru a măsura teritoriile ocupate, iar Aradul era o regiune încă neexplorată. Mai erau și necazurile cauzate de răscoala curuților din 1706 sau de cea a lui Pero Seghedinaț care au produs tulburări în zonă. Era important să se facă un raport a ceea ce a rămas dar și a ceea ce putea fi exploatat și încurajat.

Astfel, ajungem să deținem această hartă. Datorită legilor nu voi prezenta imaginea aici, dar am să las un link pentru site-ul original unde poate fi explorată în voie cu un zoom suficient de extins. Pentru aceia care nu vor avea răbdare și vor doar să vadă harta pentru a-și satisface curiozitatea, voi lăsa un link pentru pagina de Facebook Historiae Arad care au prins-o într-o postare în urmă cu ceva timp.

Revenind la hartă, ce mi-a atras atenția într-o așa măsură încât să-i dedic o postare? Mai multe lucruri și pe acelea aș vrea să le înșirui pe mai departe.

 

La acea dată nimeni nu putea vedea Aradul de astăzi. Acea mică așezare împrăștiată, divizată administrativ într-un oraș al sârbilor, al germanilor, un spațiu dedicat cetății (vorbim despre prima construcție austriacă ce a înlocuit fortificația turcească) era redusă ca spațiu. Terenurile virane erau la tot pasul, râul Mureș avea un alt curs fragmentând și mai mult zona. Orașul ar fi arătat diferit dacă nu ar fi avut  loc o sistematizare a acestuia.

Totuși, Aradul este acolo. Harta are o legendă, scrisă în limba latină, limba oficială a cancelariei imperiale, așadar suficient de ușor de discernut. Se regăsesc aproximativ douăzeci de denumiri ale celor mai importante clădiri din acea perioadă, reperele importante. Astfel, cel interesat poate identifica și face corelații. Când am făcut asta am reușit să întrevăd nucleul a ceea ce este astăzi centrul orașului.

Repere familiare. Mi-a fost ușor să mă orientez după edificiul bisericii franciscane, precursoarea prezentei catedrale romano-catolice din zona Teatrului. Actuala stradă Blaga se vede cu ușurință și de aici înainte se poate merge mai departe. Bulevardul Revoluției este deschis, ca o prevestire a evoluției urbane ce va urma. Cele mai periferice clădiri probabil s-ar regăsi undeva în zona fostului cinematograf Dacia sau puțin mai departe, dar nu mult. Prin preajmă regăsim un alt braț al Mureșului și un pod.

Puținele urme rămase. S-ar putea să fie dezamăgitor dar din tot acel patrimoniu arhitectural vechi nu s-a păstrat prea mult. Vom vedea de ce mai jos. Dar există și puține locuri care încă rezistă după două sute șaptezeci și trei de ani. Cea mai veche clădire din oraș, biserica sârbească, este vizibilă pe hartă în mijlocul orașului sârbesc. Un alt monument este statuia Sfintei Treimi, un simbol familiar până în prezent.

Aradul lăsat în urmă. Dar mult mai mult s-a pierdut și asta este vina ritmului accelerat al istoriei care nu ținea cont de ceea ce era pus la pământ. Probabil una dintre cele mai interesante edificii este „Locus pro depositione salis destinatus”, o clădire în care era păstrată sarea transportată de-a lungul râului Mureș. Să fi fost undeva pe mal, aproape de zona Tribunalului sau poate mai înspre Palatul Cultural e greu de stabilit. O pierdere mult mai recentă este capela Sfântul Florian, demolată în anii 70 tot datorită schimbărilor impuse de modernitatea ce nu avea răbdare cu edificiile seculare. Ar merita măcar reaprinderea memoriei locului pentru un lăcaș de cult atât de vechi.

Nu dispărut, transformat. La fel de interesantă este situația clădirilor care nu mai există, dar și-au găsit un succesor. Vorbeam despre biserica franciscană, astăzi transformată în marea catedrală catolică. Un alt edificiu apropiat este „Domus Bohusiana”, casa baronului care în 1913 se metamorfozează în impunătorul Palat Bohuș. De asemenea mai apare pe hartă și o „Domus Comitatensis”, Casa Comitatului găsită chiar pe locul unde astăzi se înalță un alt edificiu identificat ca atare dar ridicat în anul 1821. Aceasta ar trebui să ne dea de gândit. Nu doar astăzi pierdem clădiri în Arad, ci și în secolele trecute au fost puse la pământ alte construcții. Oare ce s-a pierdut în negura vremii?

Poate unii cititori nu vor vedea rostul acestui exercițiu care ține de imaginație și de mirare. Începuturile fascinează și stârnesc curiozitatea, chiar dacă cunoaștem parcursul, sau poate doar finalul. Cât de asemănător și în ce feluri era diferit acest oraș pe care ni se pare că-l recunoaștem, dar care încă ne rezervă surprize? Am putea spune că o banală hartă veche de aproape 300 de ani însumează marile întrebări ce trec prin mintea unui cercetător al istoriei.

 

Surse:

 https://maps.hungaricana.hu/en/MOLTerkeptar/1402/view/?bbox=2327%2C-5769%2C5024%2C-4625

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=199723458568993&id=105777511296922&set=a.106230704584936